Se ridică România la nivelul PROVOCĂRILOR majore de pe scena lumii? Dan Dungaciu: „Lucrurile se pot schimba, s-ar putea să apară marea viziune”

Publicat: 24/11/2024, 20:35
Actualizat: 24/11/2024, 20:37

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog și analist, a făcut – în ziua în care românii au mers la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale – o analiză despre provocările și schimbările majore de pe scena lumii, dar și nivelul la care se ridică România anului 2024, un an cu mize electorale uriașe.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Reamintim că cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cursa pentru Cotroceni.
Dacă niciun candidat nu obține majoritatea, un al doilea tur va fi organizat peste două săptămâni, pe 8 decembrie, după votul la scrutinul pentru alegerea reprezentanților din Senat și Camera Deputaților.

„Din păcate, n-am văzut în această campanie un capăt de speranță pentru asemenea modificare”

Analistul Dan Dungaciu susține că noul președinte ar fi trebuit să discute public și să spună românilor direcția în care va merge România, concluzionând că nu a văzut acest lucru în această campanie electorală.
« Dacă vrei să se schimbe puțin modul în care s-a gândit implementarea acestei viziuni și configurarea acestei viziuni la București, după 10 ani de zile, când România a fost cel mai prost prezentată public, a avut cea mai lamentabilă poziționare publică internațională de multă vreme, cred că ar fi fost cazul ca un nou președinte să discute exact despre asta și să sugereze românilor că lucrurile se vor schimba de aici înainte.

Din păcate, n-am văzut această în campanie un capăt de speranță pentru asemenea modificare. Să vedem ce va fi. Sigur, lucrurile se pot schimba între tur întâi și turul doi, s-ar putea să apară marea viziune pentru România, nu ne rămâne decât să sperăm, dar ce s-a întâmplat până acuma, iertați-mă, face ca România să nu fie la nivelul provocărilor actuale, mari, majore și poate care se întâmplă o dată la 100 de ani”, a concluzionat Dan Dungaciu.

Ne urcăm în trenul pe care-l conduce națiunea americană?

Dan Dungaciu a vorbit și despre trenurile în care România ar trebui să se urce, recunoscând însă că „trenul istorie” nu trece pe la poartă de multe ori.

„În primul rând, trebuie să înțelegem că a pornit un tren din gară. În al doilea rând, este importantă direcția în care se duce, în al treilea rând să ne urcăm în el, pentru că trenul istorie nu trece pe la poartă de multe ori. Și din păcate, din acest punct de vedere, nu am fost deloc foarte optimist, pentru că n-am auzit nici măcar vreo sugestie că așa ceva trebuie să se întâmple.

Din păcate, n-am văzut această în campanie un capăt de speranță pentru asemenea modificare. Să vedem ce va fi. Sigur, lucrurile se pot schimba între tur întâi și turul doi, s-ar putea să apară marea viziune pentru România, nu ne rămâne decât să sperăm, dar ce s-a întâmplat până acuma, iertați-mă, face ca România să nu fie la nivelul provocărilor actuale, mari, majore și poate care se întâmplă o dată la 100 de ani”, a concluzionat Dan Dungaciu.

CITIȚI ȘI:

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...